De la deciziile politice până la comportamentul în trafic şi de la războiul preţurilor sau al salariilor la decizia de a pleca în concediu cu copiii, totul pare că este trecut prin procesul de negociere. Adeseori negocierea este asemănată cu o partidă de şah. Jucătorii mută piesele pentru a învinge. În viața cotidiană sau în afaceri se negociază pentru a ajunge la o înțelegere sau pentru câștiga. De cele mai multe ori se negociază pentru a asigura continuitatea câştigurilor în așa fel încât partenerul să-și dorească să continue relația de succes. De calitatea şi abilitatea negociatorilor depinde într-o foarte mare măsură rezultatul obţinut pentru că în viață ca și în afaceri nu primeşti ceea ce meriţi, ci doar ceea ce negociezi.
Beneficii
Afișați detaliile
La finalul cursului participanții vor ști să gestioneze fluxul negocierii pentru crearea de parteneriate, fiind în măsură să planifice negocierea, să construiască strategia și să o execute indiferent de tipul de negociere. Participanții vor exersa utilizarea eficientă a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de bază utilizate în procesul negocierii pentru a deveni mai convingători.
Cursul vizează dezvoltarea abilităților de comunicare și influențare necesare preluării inițiativei de a cere și de a oferi, dar și a capacității de a păstra un echilibru între cele două în așa fel încât părțile implicate în negociere să aibă sentimentul câștigului.
Grup țintă
Cursul este recomandat:
Persoanelor implicate în dezvoltarea afacerilor, în vânzări, marketing, management de produs, achiziții publice;
Managerilor tehnici și profesioniștilor în executiv management,
Cerințe de înscriere
Nu sunt cerințe.
Subiecte abordate
Afișați detaliile
Cursul abordează următoarele teme:
Negociere și influențare - concepte fundamentale;
Modelul comunicării în negociere și influențare;
Teorii ale motivației – nevoi, dorințe, așteptări și aspirații;
Atitudini și comportamente;
Negociatorul;
Administrarea procesului de negociere și influențare;
Strategii, tactici și tehnici de negociere și influențare;
Tips and Tricks.
Doriți livrare in-house?
Personalizat pentru dvs.
Livrare on-site, la sediul dvs.
Economisiți timp și costuri.
Vorbitori de top
Vorbitori experți care să vă ajute să avansați.
>1.000 seminarii
Seminare practice și formare continuă individuală din 72 de domenii.
Certificate TÜV.
Confirmarea independentă a calificării dvs. proaspăt dobândite.