Public Speaking
Vorbește cu impact: Ghidul profesional pentru dezvoltarea abilităților de public speaking.
Există numeroase ocazii de a vorbi în public, indiferent dacă este în cadrul unei întâlniri de afaceri, cu prieteni sau o întrunire de familie. Această activitate nu este însă privită ca o oportunitate, dimpotrivă, cine urmează să vorbească în fața unei audiențe sau să susţină o prezentare în public este speriat de acest gând. Fie că sunt cinci minute în fața managerului sau două ore în faţa unui public avizat, discursurile și prezentările joacă un rol important în reușita ori eșecul oricărei acțiuni. Abilitatea de vorbi în public este una extrem de utilă în carieră și aceasta se învață, dar mai ales se exersează pentru a avea succes.
Beneficii
Afișați detaliile
Grup țintă
Cursul este recomandat:
- Managerilor de proiect, managerilor de microîntreprinderi, IMM-uri, organizații neguvernamentale și antreprenorilor
- Persoanelor care se pot afla în situaţia de a susţine expuneri, prezentări publice sau de a reprezenta compania în exterior (întâlniri de afaceri, conferinţe, simpozioane etc.)
- Managerilor și specialiștilor din departamentele implicate în relația directă cu publicul, coordonatorilor de echipe și specialiștilor în comunicare
- Persoanelor dornice să-și dezvolte calitățile oratorice
- Trainerilor/cadrelor didactice/consultanților profesioniști care vor să exceleze în prezentări
- Persoanelor care vizează dezvoltarea personală, îmbunătățirea abilităților de comunicare ori depășirea fricii de a vorbi în public
Cerințe de înscriere
Nu sunt cerințe.
Subiecte abordate
Afișați detaliile
-
Vorbitori de topVorbitori experți care să vă ajute să avansați.
-
>1.000 seminariiSeminare practice și formare continuă individuală din 72 de domenii.
-
Certificate TÜV.Confirmarea independentă a calificării dvs. proaspăt dobândite.